KABBALA

KABBALA


Vom aminti doar despre principalele puncte ale acestei stiintei initiatice, pentru ca unele lucruri nu pot fi prezentate oricui si oriunde.
Moise, principalul „stalp” al Kabbalei, a fost crescut la curtea faraonului dupa cum orice crestin stie. Initiat in misterele sacre, s-a refugiat in Etiopia din pricina unui omor pe care il savarsise. Aici el a cunoscut traditia primitiva a atlantilor despre Unitatea Divina, si a descoperit o parte din acele populatii arabe pe care pastorii fenicieni le alungasera din Yemen. Acesti arabi, rezultati dintr-un amestec de atlanti si de celti bodhoni, aveau toate motivele sa-i urasca pe acesti pastori, pe care i-au numit filistini. Risipiti in Etiopia si in Egipt, ei erau foarte nefericiti. Moise era fugar si el a fost bine primit in mijlocul lor; nenorocirea ii lega. Se stie destul despre felul in care acest om divin, chemat de Providenta pentru un atat de inalt destin, a fost coborat la conditia de pastor al turmelor lui Ietro, cu a carui fiica Sephora se va casatori.
Ietro fiind unul din preotii evreilor, cunostea traditiile stramosilor sai, si i le-a impartasit si lui Moise. Moise, tanarul teocrat s-a patruns de aceste lucruri si a meditat indelung asupra lor. In sfarsit a avut prima inspiratie aflandu-se in desert. Dumnezeul parintilor sai care se numeste el insusi Ihoa, Fiinta-fiind, a facut sa i se auda vocea in mijlocul unui tufis arzand.
Nu vom insista asupra sensului misterios si secret asupra Seferului lui Moise ; ceea ce dorim sa subliniem este ca Moise, dupa ce a expus legenda lui Elohim, Fiinta fiintelor, a prezentat-o apoi pe cea a lui Noe, Repausul Naturii; pe cea a lui Abraham, Parintele Sublim; pe cea a lui Moise, Salvatul, careia ii adauga propria sa legenda, lasand celui ales in mod teocratic sa-i succeada, Iosua, salvatorul, grija de a-i incheia lucrarea. In asa fel incat originile pe care vroia sa le dea poporului sau, si pe care si le-a dat lui insusi prin felul in care a legat aceste legende de propria sa istorie sunt pur alegorice; ele trimit la lucruri cosmogonice infinit mai importante si urca pana la timpurile cele mai indepartate.
Moise si-a impartit invatatura in doua parti legate de o a treia:
1. o parte redactata: scrierea formata din caractere ideografice cu trei intelesuri ce formeaza corpul traditiei.
2. o parte orala:spiritul, care constituie cheia sectiunii precedente.
3. intre cele doua parti, un cod de reglementari referitoare la pastrarea cu scrupulozitate a textului ce formeaza viata traditiei.
Corpul traditiei a luat numele de Massorah. Viata traditiei s-a impartit in Misnah si Gemarah a caror reunire formeaza Talmudul.
In sfarsit spiritul traditiei, partea cea mai secreta, se regaseste in Sepher Yetsirah si Zohar avand Tarotul si Claviculele drept anexe. Ansamblul tuturor formeaza Kabbala.
Kabbala (sau traditia orala) este deci partea iluminata a unei fiinte mistice reprezentata de Moise pe planul fiintelor create. Este o traditie care ni se infatiseaza sub un caracter elevat si sintetic; aici se afla ratiunea de a fi a unitatii sale si a facilei sale adaptari la mentalitatea occidentala.
Kabbala este stiinta Sufletului si a lui Dumnezeu in toate corespondentele lor. Ea invata si aduce marturie principiul HOLISTIC: TOTUL ESTE UNUL SI UNUL ESTE IN TOTUL, permitand spiritului gratie analogiei, sa se inalte de la imagine la principiu sau sa se coboare din nou de la principiu la imagine. O scriere ebraica este pentru Kabbalist, un univers in mic cu toate planurile sale de corespondente, asa cum Universul este un alfabet Kabbalistic cu verigile sale de raporturi vii. Nimic nu este mai usor de inteles dar nimic nu este mai greu de studiat decat Kabbala, adevaratul nucleu al oricarei initieri occidentale.

Tarotul
Dupa cum am precizat tarotul isi are originile in stiinta kabbala. Cum acesta anexa a Kabbalei poate fi prezentata publicului larg vom face acest lucru pe scurt. Eliphas Levi, in lucrarea sa Rituel de la Haute Magie spunea in 1910: „Exista printre cartile sacre ale crestinilor, doua : Profetia lui Ezechiel si Apocalipsa, doua clavicule kabbalistice,rezervate, fara indoiala, comentariilor unor regi magi, inchise cu sapte peceti, dar perfect pentru cel initiat in stiinte oculte.
Mai exista inca o carte, cea mai oculta si cea mai necunoscuta, pentru ca ea contine cheia tuturor celorlalte, publica, fara a fi insa cunoscuta publicului, multi pierzadu-si timpul cautand-o acolounde nu este. Acesta cartepoate mai veche decat cartea lui Enoh, nu a fost tradusa niciodata, fiind scrisa inca in intregime cu caractere primitive si pe pagini detasate, ca in tablitele anticilor.. Intr-adevar , acesta este o opera monumentala, singulara, simpla si puternica, la fel ca si arhitectura piramidelor si durabila prin urmare, asemenea lor; carte care rezuma toate stiintele si ale carei combinatii infinite pot rezolva orice probleme, carte care vorbeste de la sine, facandu-te sa gandesti, inspirand si armonizand toate conceptiile posibile; opera de arta, poate, a spiritului uman si, in mod sigur, unul din cele mai frumoase lucruri pe cxare ni le-a lasat antichitatea.
Toate religiile au pastrat amintirea unei carti din vremuri imemoriale, scrisa in imagini de catre inteleptii primelor secole ale carei simboluri, simplificate si vulgarizate mai tarziu, au furnizat scripturii literele sale, filosofiei oculte semnele misterioase si pantaclele. Acesta carte a fost atribuita, de catre evrei, lui Enoh, al saptelea invatator al lumii dupa Adam; lui Hermes Trismegistos- de catre egipteni; lui Cadmos, misteriosului intemeietor al orasului sfant- de catre greci. Acesta carte era, deci, rezumatul simbolic al traditiei primitive numita Kabbala, dupa cuvantul evreiesc echivalent cu „traditie”.
Tarotul, acesta carte misterioasa, este datorita preciei analogice a figurilor si numerelor sale, instrumentul de divinatie cel mai complet. Intr-adevar oracolele acestei carti sunt intotdeauna riguros adevarate, arcanele releva intotdeauna lucruri ascunse si dau consultantilor cele mai intelepte povete.”
De-a lungul timpului multi savanti ocultisti au cercetat Tarotul scriind nenumarate studii despre Tarot cat si despre corelatiile ce se pot stabili cu numerologia,astrologia, Yi Kingul, etc. dintre acestia putem aminti profesorul Antoine Court de Gebelin,care sub pseudonimul de Eteilla semneaza lucrarea „Modalitatea de recreere cu jocul de carti numit Tarot”, Alphonse Louis Constant, cunoscut sub numele de Eliphas Levi in lucrarea: „Dogma si ritual in inalta magie” sau Gerard Encausse care sub numele de Papus semneaza: „Tarotul Tiganilor”, la inceputul secolului. Ar mai putea fi amintit pictorul Oswald Wirth discipol al lui Stanislaw de Guaita, si gruparea oculta Golden Dawn, care de asemenea reuseste sa scoata un joc de Tarot puternic ancorat in simbolismul ocult.
Tarotul este un sistem divinatoriu compus din 78 de figuri simbolice. Multi initiati si ocultisti sustin ca acesta cifra,78, este de data relativ recenta. De exemplu Tarotul lui Oscar Wirth nu are decat 22 de carti (doar arcanele majore). Fiecare carte, fiecare arcana cum sunt ele denumirte in Tarot, reprezinta o figura simbolica si fiecare dintre aceste imagini reprezinta un suport de meditatie, o fateta esentiala a jocului cosmic,al fluxului devenirii universale.
Cunoasterea acestor simboluri permite intelegerea si interpretarea directa a arcanelor care cuprind toate aspectele subtile ce ne pot influenta fiinta la un moment dat.
De altfel in simbolismul Tarotului gasim unite toate traditiile spirituale autentice din Orient si Occident. Tarotul este un rezumat al intregii manifestari. Prin Tarot ni se permite sa cunoastem obiectiv atat trecutul, prezentul cat si viitorul si integrarea acestora in Armonia Universala.
Sufismul

Intrucat pentru multi sufismul este un termen ambiguu vom prezenta aici pe scurt coordonatele principale ale acestui curent spiritual. In „Dictionaire: Theosofie-Esoterisme-Metaphisique-Orientalisme, edition Rhea,Paris sufismul este definit ca: „ scoala initiatica a Islamului bazata pe interpretarea esoterica a Coranului. Sufitii erau adeptii unei realizari personale a prezentei divine, starea de extaz era obtinuta prin meditatie profunda si repetarea numelui lui Dumnezeu”
Sufismul este deci o traditie spirituala in cadrul religiei islamice.
Cuvantul islam provine din a patra forma verbala a radacinii „slm”: „aslama”, „a se supune” si inseamna „supunere (fata de Dumnezeu); muslim, adica musulman este participiul activ al verbului : „(cel) care se supune (lui Dumnezeu).
Islamul este astazi prezent pe toate continentele. El este prezent pe toate continentele. El este dominant in Orientul Mijlociu, in Asia mica, in regiunea caucaziana si in nordul subcontinentului indian, in Asia de Sud si Indonezia, Africa de Nord si de Est,fiind una din cele mai importante religii ale omenirii.
Coranul, interpretarea lui esoterica este una din principalele surse de inspiratie a sufitilor.
Cuvantul Qur’an (Coran), de la qara’a „ a citi, a recita” reprezinta pentru musulmani Cuvantul lui Dumnezeu transmis de arhanghelul Gabriel profetului Mohamed: afirma la pag 189 Dictionarul Religiilor al lui M. Eliade si I. Culianu.
Sufismul, fata ocultata, esenta mistica a islamului este un mod de viata care propune realizarea Unitatii si a prezentei lui Dumnezeu prin iubire, cunoastere intemeiata pe experienta traita si asceza.
Observam ca desi sisteme diferite, privite ca si cai ce duc la desavarsire, coordonatele sufite sunt aceleasi cu ale Crestinismului,practicii Yoga, Kabbala, Taoism: iubire de Dumnezeu,de Perfectiune,cunoastere intemeiata pe experienta traita, realizarea Unitatii si a starii de Holism.
Ascetismul si activitatile devotionale ale calugarilor crestini, tehnicile Yoga,precum si circulatia ideilor neoplatoniciene si hermetice au avut o influenta considerabila asupra filosofiei sufite dar radacinile ei trebuiesc cautate in esenta islamului insusi si in special in Coran, in Hadit-uri si in curentele devotionale si ascetice.
Haditurile reprezinta „traditii cu privire la cuvintele si actiunile lui Mohamed si ale unor musulmani din comunitatea Profetului, transmise oral si adunate intr-o antologie mai tarziu pentru edificarea credinciosilor” (Dictionar al Religiilor, Eliade si Culianu pag 299).
Chiar daca sufismul a fost influentat de unele curente si chiar imbogatit „faptul cautarii lui Dumnezeu nu se explica prin imprumuturi istorice (S. H. Nasr, Sufi essays, Albany 1972).
Termenii de „sufi” (sufi) si „sufism” (tasawwuf) deriva probabil din vesmantul de lana (suf) purtat de ascetii musulmani, desemnati prin apelativul generic „sarac” (faqir sau dervis).
Musulmanul nu indraznea sa conceapa un raport de dragoste spirituala cu Dumnezeu. Pentru el era suficient sa se abandoneze lui Dumnezeu,sa se supuna Legii si sa adauge traditia (sunna) la invatamintele Coranului.
Sufii erau violent impotriva acestor ratiuni, pentru ei adevarata cunoastere era dobandita printr-o experienta personala, ducand la o unire extatica si permanenta cu Dumnezeu.
Aceste idei nonconformiste nu conveneau deloc capateniilor religioase ale comunitatilor ( ’ulama) putand zgudui chiar temeiurile ortodoxiei islamice.
Calea sufismului implica existenta relatiei Maestru-Discipol cu o lunga initiere si o lunga instruire a aspirantului de catre Maestru. Tainele ENEGRAMEI, A DANSURILOR INITIATICE, PRECUM SI ALTE ASPECTE OCULTE PROVIN DIN ACESTA TRADITIE INITIATICA A SUFISMULUI .
In Kasnaf al Manjub tradus de R.A. Nicholson pag. 363, al-Hugviri spune: „ sa stii ca principiul si temeiul sufismului si cunoasterea lui Dumnezeu se sprijina pe sfintenie”.
Pentru teologii ortodocsi sufii erau suspecti de erezie, fiind acuzati ca sarlatani sau eretici.
Banuiti de erezie, unii sufi-precum Zu l-Nun egipteanul (m 245/859) si al Nuri (m295/907)-au fost adusi la judecata in fata califului, iar marii maestri Husain ibn Mansur al Hallag si Sohrawardi au fost tortuati si au murit executati.
In afara de instruirea initiatica rezervata discipolilor,maestri sufi incurajau concertele spirituale publice. Cantarile religioase, muzia, dansurile sacre, meditatia sau repetarea numelui lui Dumnezeu (dikr) aveau efectele profunde, spirituale elevand chiar si pe cei ce priveau aceste manifestari.
Rugaciunea de tip dikr seamana cu o rugaciune a crestinilor de rit ortodox din Rasarit mentionata cu mai multe secole inainte de dikr de numerosi Parinti printre care sfintii Nil, Cassian, Ioan Scararul; ea era practicata mai ales de initiatii isihasti. Aceasta rugaciune era numita „monologistos” si consta in repetarea continua a numelui lui Dumnezeu si a lui Iisus.
„Incepand din secolul al XIII-lea tehnica rugaciunii de tip Dikr (la fel si practica isihasta) prezinta o morfologie extrem de complexa, implicand o „fiziologie mistica” si o metoda de tip Yoga (anumite pozitii corporale, o disciplina a respiratiei, manifestari cromatice si acustice etc.), ceea ce face plauzibila ideea unor influente indiene” afirma Mircea Eliade in Monumentala sa lucrare „Istoria Credintelor si ideilor religioase” vol 3.pag 125.
Sufismul este marcat de anumite norme existentiale, practica sufi fiind imposibila fara a avea la baza aceste precepte.
Introducerea in sufism al lui Nasr al-Sarrag Kitab al-luma enumera sapte asemenea precepte:
1. tawba-pocainta
2. wara-abstinenta (castitatea)
3. zuhd-asceza
4. faqr-saracia
5. sabr-rabdarea
6. tawwakul-credinta in Dumnezeu
7. rida-multumirea.
Asemanarea cu Yama si Nyama Yoghina este evidenta. Desi unii autori considera ca sufismul are o influenta din partea vedantismului lui Sankara (vezi R.C. Zaehner „Hindu and Muslim Mysticism pag 86-134) gigantul Mircea Eliade afirma: „Data fiind importanta ascezei si tehnicilor meditatiei, ne-am gandi mai degraba laYoga” op citate pag 126-127.
Drumul spre desavarsire implica numeroase stadii (peste 100) printre care enumeram: trezirea spirituala (inaba), aspiratia spre desavarsire, invocatia sau meditatia (dikr), abandonul de sine (taslim), adoratia (’ibada) cunoasterea (ma’rifa), dezvaluirea (kasf), anihilarea egoului (fana) si stabilirea definitiva in Dumnezeu.
Gratia, Maestrul spiritual (vorbim aici de cei autentici), initierea, purificarea interioara, intuitia prezentei dumnezeiesti pot sa duca la tawhid, dobandirea unirii cu Dumnezeu.